Educarea puilor

1.

Educaţia puilor
Căderea primei pene marchează sfârşitul primei perioade de creştere a puilor, iar primele zboruri indică că
puiul s-a obişnuit cu casa şi împrejurimile. Intre timp trebuie să procedăm la educarea lor.
Educaţia are scopul de a dezvolta facultăţile fizice, intelectuale şi morale. Acestea ajută la formarea
exemplarului bun, perfect, dorit de fiecare columbofil. Voinţa trebuie să fie în permanenţă în atenţia noastră, să o
dezvoltăm puilor, căci voinţa este produsul inteligenţei şi inteligenţa duce la perfecţiunea individului. Deci a educa
puii reuşim să le impunem inteligenţa (dacă o au).
Se cunoaşte de către toţi amatorii că, columbofilia este o ştiinţă absolută în arta de a educa şi de a observa.
Puii de porumbei trebuie educaţi la fel cum un profesor îşi educă copiii. Este o artă de a creşte un porumbel călător,
pentru că arta este de a-i face educaţie trebuincioasă vieţii lui.
Un columbofil priceput simte o adevărată plăcere de a se ocupa de noua generaţie, deoarece aceasta
reprezintă speranţa, viitorul, este capabilă oricând să înlocuiască maturii care într-un dezastru ar putea fi distrus
total. De asemenea, se pot înlocui cei epuizaţi complet în concursurile prea dure, unde oboseala le poate fi fatală,
distrugându-le organele interne şi în special ficatul. Apoi păsările de pradă fac multe victime, precum şi pierderile la
câmp, sau de pe casă, ne produc mari pierderi în efectivele maturilor. Pe scurt, se impune ca în fiecare an să
dispunem de un stoc de pui de înlocuire a tuturor pierderilor cauzate din diverse motive. Acestea se fac prin
utilizarea stocului de tineret pentru a acoperi golurile produse. Se impune deci ca în fiecare an să creştem un
număr suficient de pui pentru a putea fi eventual folosiţi la timpul oportun. Pentru uşurinţa educării puilor se impune
ca ei să fie izolaţi într-o volieră separată de porumbeii maturi. Totodată, compartimentul rezervat tinerilor trebuie să
fie dotat cu odihnitori pentru ca puiul să stea confortabil. Odihnitorile vor fi individuale.
În fiecare seară vom controla ca puiul să se odihnească în acelaşi loc,
pentru a le dezvolta simţul de proprietate. Dacă un pui nu stă la locul său vom
căuta să-l mutăm la locul lui. Această lucrare trebuie făcută cu răbdare şi
blândeţe, vorbind cu puii. Ei vor înţelege şi în câteva zile se vor odihni fiecare
numai la locul lui. Dacă întâlnim un recalcitrant, care refuză cu încăpăţânare
să treacă la locul lui, trebuie să vedem ce este cu această încăpăţânare. îl
vom lua atunci cu toată blândeţea şi-l vom aşeza la locul lui, ameninţându-l cu
degetul. Dacă totuşi pleacă de la locul lui deoarece nu-l place, sau are alte
motive, trebuie lăsat în pace la acel loc.
Când totul merge bine, adică fiecare pui îşi cunoaşte locul,
columbofilul trebuie să fie mulţumit de inteligenţa puilor şi de simţul lor de proprietate, care va apăra locul de
odihnă de intruşii neagreaţi de el.
Deci dacă columbofilul va încerca să ia puiul din locul său, acesta va riposta, lovind cu ciocul, sau cu aripa,
împotrivindu-se să fie ridicat din locul său de odihnă. El se simte stăpânul locului său, fapt care dovedeşte că el a
priceput că trebuie să-şi exercite dreptul de proprietate folosind toate puterile sale. Sunt unii puiendri care vor folosi
toate mijloacele de a ieşi în evidenţa columbicultorului, sărind pe umerii lui, pe cap, să-l ciupească de urechi etc.
Desigur că este o mare plăcere pentru ace! columbicultor de a avea astfel de porumbei şi acest lucru are mare
importanţă văzând rolul mare pe care l-a jucat educaţia puilor săi.
Ce păţesc alţi columbofili care aleargă prin volieră ca să prindă porumbeii? Toţi porumbeii lui sunt
brutalizaţi pentru a fi prinşi şi acest lucru desigur că nu este bun.
Puii bine educaţi, mai bine zis dresaţi, pot fi asemuiţi cu câinii bine dresaţi, sau cu caii de la circ, care
atunci când dresorul trozneşte din bici caii înţeleg că trebuie să execute, şi se întorc întocmai în direcţia ordonată
de dresor.
Între timp puii încep să se maturizeze, fapt constatat prin năpârlirea primelor 2-3 pene, când ei pot fi
socotiţi ca bine învăţaţi să zboare în jurul casei (crescătoriei). Ei au tendinţa de a sta pe acoperişul casei, sau să
vagabondeze pe alte case, la câmp sau cu alte stoluri etc. Trebuie ţinut seamă că puiul este ca şi un copil. Dacă ne
ocupăm de copil iese ceva din el, dacă nu ne ocupăm iese un vagabond. Este perioada când muşchii lor şi simţul
de orientare trebuie să se dezvolte, organele interne să fie învăţate cu zborul greu etc. Acestea se realizează prin
antrenamente repetate şi bine dirijate. în primul rând antrenamentul se face când stomacul este gol, căci zborul se
face cu uşurinţă de porumbel şi acest zbor va stimula pofta de mâncare. Va trebui să facem două zboruri:
dimineaţa şi seara.
La început vom lăsa puii să zboare din plăcerea lor şi desigur că nu vor sta prea mult în aer şi vor ateriza
cu trupa pe acoperişul casei. în acest moment îi vom chema la hrană cu sunetul ales de noi încă de la început
când am trecut la hrănirea lor după înţărcare. Deci îi vom chema printr-un fluierat din gură sau cu ajutorul unui
fluier (sau alt semnal ales de noi).
Cei care nu vor să intre îi vom pedepsi şi nu le vom da hrană decât la tainul următor (seara). El va înţelege
că a fost pedepsit şi în scurt timp va fi foarte ascultător şi va iubi mai mult pe cel care se ocupă de el.
Deci pe zi se vor da două mese la aceşti puiandri. Prima în jur de ora 9, cea de a doua după zborul de seară.
Prima masă va fi cu puţine grăunţe, iar cea de a doua va fi puţin mai abundentă şi servită către ora 17. In tainul de
seară se va introduce 1/3 grâu încolţit care conţine multe vitamine, mazăre, porumb etc. Trebuie procedat după
cum se spune: "Făcut focul încet, încet".
Excesul de alimentaţie, adică acumularea în organism a substanţelor hrănitoare în proporţie mai mare
decât nevoile strict necesare, îngreunează porumbelul în zbor, îngroaşă sângele, tulbură regularitatea funcţiunilor
şi duce sigur la intoxicaţie. Puiandrul trebuie să elimine totalitatea substanţelor inutile. De aceea este foarte
important de a-i menţine în permanenţă corpul uşor. A nu se uita că în hrana zilnică să le servim 1/10 sămânţă de
in, care produce o evacuare a deşeurilor în cele mai bune condiţiuni.
Antrenamentele zilnice nu trebuie să lipsească din programul puiendrilor. Porumbelul trebuie să zboare
între 20-30 minute, de două ori pe zi, Zborul contribuie la fortificarea musculaturii şi a plămânilor sănătoşi,
asigurând o stare de sănătate perfectă. Durata de zbor nu poate fi impusă de la început. Ea se măreşte progresiv
în timp de mai multe săptămâni, zilnic mărindu-se cu câteva minute în plus. La început poate fi necesar să apelăm
la drapel, sau alt mijloc, pentru a-i determina pe pui să zboare. De regulă, această educaţie a zborului se face cu
multă uşurinţă, căci porumbelul călător nu este prost, din contră, înţelege ceea ce cerem de la el. El îşi dă seama
când zborul trebuie să se întrerupă şi revine la porumbarie la momentul potrivit fără să fie nevoie să-l chemăm. In
orice caz, dacă acest lucru nu se întâmplă trebuie ca la primul nostru semnal (fluieratul), deci la cea mai mică
chemare sau la cel mai mic zgomot pe care-l producem cu grăunţele în tavă (găletuşă etc.) zborul trebuie să se
întrerupă, iar puii să vină "grămadă" în porumbarie şi să intre imediat înăuntru. Acesta este semnul că sunt bine
dresaţi şi că sunt în perfectă stare de sănătate. Exerciţiul regulat, zilnic şi obligatoriu, moderaţia în hrană, o
alimentare sănătoasă, fără excitanţi, bogată în vitamine, dresajul încet, încet, iată regimul ce trebuie impus puilor.
Acest regim le formează temperamentul bun, constituţia solidă, într-un cuvânt porumbei de mare viitor, cu condiţia
de a-i opri de la orice exces sau abuz, care s-ar comite în dauna dezvoltării şi educaţiei lor.
Împerecherea puilor
Împerecherea puilor în prima lor tinereţe, când încep să turuie şi femelele dau semne de "călduri" este cel
mai dăunător lucru, pentru că împerecherea lor precoce încetineşte procesul năpârlirii, opreşte creşterea,
micşorează forţele fizice şi maturizează porumbelul prea devreme.
Tânărul porumbel, sau porumbiţă, trebuie să crească departe de orice tentaţie nesănătoasă, fără să-şi exercite
funcţiile sexuale, Pentru aceasta se impune o protecţie eficace pentru a salva viitorul şi această protejare nu se
poate face altfel decât prin separarea sexelor în voliere separate.
Prin acest sistem de separare, zborurile se vor face alternativ, o dată masculii, altă dată femelele şi se vor
elimina riscurile pierderilor, dezertând din
porumbarie cum se întâmplă uneori la tinerii
care aleargă înnebuniţi pentru împerechere,
în special masculii. Femelele sunt mai puţin
precoce, ele fiind mai docile decât masculii şi
mai uşor de educat. Dealtfel, cea mai mare
parte din timp ele nu se gândesc la
împerechere, iar când o fac o comit graţie
insistenţelor masculilor care, înnebuniţi după
ele, le turuie şi le urmăresc pas cu pas. Până
la urmă tânăra puiandră cedează şi se
împerechează. Acesta este contactul
dăunător care trebuie evitat. Deci şi masculii şi femelele trebuie ţinuţi în compartimente separate. Metoda
respectivă va duce la o iubire mare faţă de porumbărie şi în final faţă de cuib.
De reţinut: Nu este indicat a da medicamente puilor tineri, decât în caz de necesitate absolută.
Pierderile puilor
Columbofilii cunosc cum se comportă puii când ei păşesc peste trapa intrărilor în porumbărie. Firea lor
fricoasă îi face să ezite a ieşi spre exterior. Primul zgomot sau orice mişcare a celor din jurul lor îi determină să
intre rapid, speriaţi în adăpostul lor. După câteva zile prind mai mult curaj şi încep să se caţere sau să zboare timid
sub acoperişul crescătoriei şi se amuză zburând în jurul ei încet.
La un moment dat, felul de comportament se schimbă. Tinerii de aceeaşi vârstă zboară împreună şi încep
să facă primele zboruri în grup. In acest stadiu riscurile de pierdere se măresc. Trebuie să intervenim prin
alimentaţie de a le limita pofta de zbor, amestecându-le în raţia zilnică 30% orz.
Dacă nu se procedează astfel, tinerii devin prea agitaţi şi prea sălbatici. Fiind de rasă bună, de mari
zburători, ei se vor avânta prea departe şi desigur se vor rătăci prin lipsa de recunoaştere topografică a locului de
unde au plecat.
Trebuie deci să le calmăm ardoarea prin orz, până ce se apropie antrenamentele şi concursurile. Riscurile
de a pierde puii încep din momentul când ei îndrăznesc să iasă din crescătorie aşa după cum am arătat mai sus.
Sunt cazuri când ei se pierd de la prima ieşire, atunci când se sperie de anumite zgomote (trecerea vreunui avion
sau elicopter la joasă înălţime), vecinătatea şi joaca zgomotoasă a copiilor, o răpitoare cu pene (uliu), sau pisici,
câini, chiar zborul altor porumbei maturi, care-i antrenează şi pe ei în stol.
Când este vorba de astfel de pierderi precoce a unor tineri, nu trebuie să-i catalogăm din oficiu că au fost
proşti, ci mai degrabă trebuie să ne atribuim nouă înşine vina, deoarece le-am dat drumul afară când nu era
momentul prielnic.
Puilor li se drumul numai odată cu pui de vârsta lor (nu cu porumbei maturi) şi în amurgul zilei, astfel ca ei
să caute să intre repede în porumbărie. Acest lucru se aplică câteva zile la rând, până aceştia învaţă ceea ce
trebuie să ştie. Apoi încet, încet ei se învaţă să zboare pe lângă porumbărie şi cu timpul se avântă mai departe în
zbor, dar tot cu puiandrii de vârsta lor.
În astfel de situaţii puii se vor pierde mult mai puţin. Sunt unele linii de porumbei care au obiceiul să
lipsească la început câte 2-3 zile şi să revină acasă slabi, nemâncaţi, dar se refac imediat, îşi refac repede moralul
şi devin ulterior buni cursieri. Ei au revenit la crescătorie prin propriile lor mijloace, dovedind o voinţă fermă şi o
bună capacitate de a-şi regăsi casa. Mai târziu, cu ocazia antrenamentelor şi concursurilor constatăm din nou că
se produc pierderi.
Acum dacă studiem atenţi exemplarele vom constata că pierderile puiendrilor se datoresc bolilor
neobservate la timp de către noi.
Porumbelul este o fiinţă foarte sensibilă, gingaşă care contractă -uşor diferite afecţiuni care-i dăunează
sănătăţii. Se ştie că fără o sănătate perfectă porumbelul, ca şi omul, nu poate face sport de performanţă.
în consecinţă, dacă porumbeii nu vor fi sănătoşi perfect, procentul pierderilor se va mări după fiecare concurs. Se
observă chiar prăbuşirea unor crescătorii, procentul de premii scade sensibil şi numărul pierderilor de porumbei
care se pierd creşte proporţional.
Printre bolile care produc pierderi amintim coccidioza, în special tricomonoza si salmoneloza.
Este de remarcat că porumbeii atinşi de tricomonoza se pierde deja cu mult înainte ca boala să-i fi slăbit
complet. Totul se petrece destul de rapid, ca şi cum singura prezenţă a acestor paraziţi ar tulbura sensul de
orientare. Când tinerii se pierd din aceste cauze ale
bolii acest lucru nu are nici o semnificaţie asupra
aptitudinilor sau calităţii porumbeilor. Cel mai bun
porumbel, de orice rasă ar fi el şi din orice campion ar
fi reprodus, tot se va pierde, căci boala îl face
neputincios de a reveni la crescătorie. Deci atenţie
permanentă la starea de sănătate a porumbeilor.
lată şi un sistem care dă rezultate
satisfăcătoare pentru a limita pierderile puilor:
-Când puii au învăţat să zboare deasupra
porumbăriei, supuneţi-i la antrenamente de foarte scurtă distanţă, apoi de 2-3 ori duceţi-i la 50 de km. Această
şcoală efectuată pe un timp frumos (cer senin, atmosferă călduţă, fără vânt puternic) are un efect bun şi le va fi de
mare ajutor în viitor.
-După aceste antrenamente ţineţi-i închişi în volieră şi nu-i lăsaţi să zboare decât o dată pe săptămână,
după ce zborul porumbeilor bătrâni s-a terminat. Deşi metoda pare complicată, totuşi ea dă rezultate bune şi
pierderile vor fi numai accidentale.

2.

Schema cresterii puilor de porumbei

In functie de varsta porumbeilor, de conditiile asigurate (hrana, igiena) o pereche de porumbei poate creste anual 4-5 perechi de pui.

Activit Construirea cuibului Depunerea oualor Clocitul Eclozarea oualor Hranirea puilor in cioc Ingrijirea puilor Intarcarea puilor
Nr. zile 10 zile 2 zile 18 zile 1 zi 10 zile 18 zile 2 zile
Zilele lunii 1-10 10-12 12-30 30 30-40 40-58 58-60

In mod orientativ din 1 martie incepe primul ciclu reproductiv si poate tine pana in luna august astfel putandu-se ajunge pana la 4-5 cicluri de crestere a puilor de porumbei.
1. Un ciclu de reproductie consta in:
 asigurarea materialelor necesare pentru construirea cuibului de catre porumbei;
 asezarea unui strat de praf de insecticid pe fundul si in jurul cuibului;
 examenul bacteriologic al oualor limpezi, cu pui morti in coaja, puilor neviabili, a meconiului si primele dejectii pentru evidentierea timpurie a infectiilor cu diverse boli specifice porumbeilor;
 procurarea inelelor pentru pui;
 5-6 aprilie marcarea puilor din primul ciclu de reproductie si inregistrarea lor pentru a se evita confuziile in organizarea perechilor;
 5-10 aprilie verificare puilor din primul ciclu daca nu au trichomonoza;
 asigurarea unei hraniri armonioase pentru cresterea puilor, floarea soarelui, rapita, porumb, grau, mei, mazare, canepa, sorg, mazariche si alte produse;
 deschiderea adapostului pentru ca pasarile sa efectueze zboruri in aer liber;
 asigurarea efectuarii cel putin saptamanal a unei bai;
 27-29 aprilie (orientativ) intarcarea primei generatii de pui;
 curatarea zilnica a volierei.
Pentru a vedea cum decurge un an columbofil link-ul calendar columbofil este cel care te trimite spre sectiunea dorita!


3.

Hrănirea de către părinţi a noilor născuţi
Sunt unii columbofili care din dragostea şi grija deosebită ce o au pentru părinţii ce au scos puii nu ştiu ce
să le dea pentru a creşte bine puişorii nou născuţi. Pentru acest lucru ei amestecă pâine sau seminţe mici în raţia
părinţilor care hrănesc puii nou născuţi.
Pâinea şi seminţele mici au tendinţa de a schimba calitatea "laptelui" de porumbei pe care ei îl fabrică din
guşa lor în primele zile când hrănesc puii. Această hrănire a crescătorilor de pui mici provoacă diaree şi adeseori
stopează buna dezvoltare a tinerilor.
În timpul perioadei de hrănire a acestor gingaşi pui, după săptămâna următoare scoaterii puilor din
găoacea oului, cea mai bună hrană pentru părinţi este una formată din grâu, mazăre, măzăriche, porumb. Acestea
sunt capabile să îmbunătăţească "laptele" părinţilor căci sunt bogate în elemente indispensabile puilor. După
aceasta este permis să se amestece în raţie şi alte produse alimentare cu care servim de-obicei întreaga colonie.
Ultima masă dintr-o zi să fie servită cu
2 ore înainte de căderea întunericului,
dând astfel posibilitatea porumbeilor să
bea apa necesară înainte devenirea
nopţii.
După ce puii au crescut şi s-au
dezvoltat conform dorinţelor noastre, le
vine timpul când cer a se împerechea.
Dacă suntem interesaţi să păstrăm
aceşti tineri pentru scopul de a
reproduce ceva de calitate din ei, nu
trebuie să le permitem să se
înmulţească chiar de la începutul anului,
aceasta în scopul de a le păstra condiţii
excelente pentru a scoate în viitor pui
cu o sănătate perfectă. Nu le vom permite să scoată decât o pereche de pui pentru fiecare două perechi de ouă
depuse. Va fi o diferenţă de 8-10 zile între prima şedere a lor pe primele ouă şi a doua rundă. Ei trebuie separaţi în
timpul acestui interval de timp, după care li se va permite să zboare împreună înainte de a fi separaţi pentru o nouă
rundă. Acest sistem alternativ de zbor şi separare poate fi practicat până la mijlocul lunii septembrie, când sezonul
poate fi considerat terminat.
În ceea ce priveşte educaţia puilor trebuie să avem o răbdare mare şi mai ales să le vorbim cu blândeţe,
mângâiaţi-l de aşa manieră încât să fie ca un bun prieten. Daţi-i şi un nume ("Aurel", "Argint", "Scânteioara",
"Mioara" etc). El încet, încet va înţelege.
Blândeţea se obţine dându-i câteva seminţe preferate chiar din mână, într-un cuvânt un bun tratament are
o influenţă fericită în viitorul porumbelului. Dacă veţi fi liniştit, calm şi răbdător, veţi avea totdeauna un bun rezultat.


4.

Cunoaşterea sexelor
Legea care decide sexul porumbelului procreat are în columbofilie o importanţă deosebită. De regulă, din
ouăie depuse de porumbiţă se nasc un mascul şi o femelă. Sunt nenumărate cazuri când se nasc doi masculi sau
două femele. Cu totul excepţional se naşte şi un exemplar zis "neutru" care va fi lipsit de orice facultate de
reproducere. Câteodată acest exemplar este un excelent zburător, dar este mai bine ca el să fie sacrificat.
Exemplarele care alcătuiesc perechea sexuală se deosebesc nu numai prin organele lor de reproducere, ci şi prin
organizarea diferită a structurii lor, sau mai bine zis prin însuşirile lor exterioare: talie, greutate, conformaţie şi
diferite alte caracteristici. Anumite elemente au o influenţă covârşitoare asupra secreţiei glandelor sexuale.
Direfenţa de vârstă, hrana abundentă poate, de asemenea, să favorizeze evoluţia împerecherii. Astfel,
dacă organismul va avea mai mulţi hidraţi decât consumă, se vor obţine pui de sex feminin, iar când hrana va fi
bogată în materii albuminoide se vor obţine sexul masculin. Excesul de azot şi calciu va avea consecinţă, deoarece
se vor naşte un procent mai mare de masculi, pe când potasiul şi acidul fosforic vor mări proporţia femelelor.
Când hrana este sărăcăcioasă se vor naşte mai mult masculi. Tot ceea ce are acţiune excitantă asupra
sângelui va contribui tot la naşterea mai mult a masculilor. Când părinţii sunt surmenaţi, epuizaţi din concursuri se
vor naşte, de asemenea, mai mulţi masculi.
Cum deosebim masculii de femele
Masculul este totdeauna mai dezvoltat, are forma mai ascuţită (deci mai puţin rotunjită), fruntea mai largă,
capul mai mare, deci cu capacitatea craniană mai dezvoltată. Nările nasului sunt mai accentuate, mai rotunjite cu
ciocul mai scurt şi cu pete negre, sau brune, care apar pe diferite pene (aripă, sau coadă). Gâtul este mai gros,
pieptul mai larg, aripile mai dezvoltate, sternul mai pronunţat, iar bazinul mai îngust, în comparaţie cu acel al
femelelor.
Femela posedă însă mai multă graţie, un cap proporţionat, mai plat, cu ciocul mai lung şi mai subţire, gâtul
mai puţin gros şi mai lung, membrele mai fine, pieptul fiind însă destul de dezvoltat, partea din spate însă mai
dezvoltată, bazinul fiind de o mărime specială, ceea ce dovedeşte adaptarea preferată pentru funcţia de a crea ouă
care a înzestrat-o natura.
Când sexul porumbeilor nu poate fi bine cunoscut, columbofilul se va putea ajuta şi de caracteristicile
următoare:
a). La masculi nările sunt aproape uniforme, uşor rotunjite, în timp ce la femele se observă o linie despărţitoare
între ele, destul de vizibilă, care separă astfel cele două nări. Această linie mijlocie, puţin albicioasă, începe de la
mandibula superioară, astfel că fiind puţin mai atenţi ne putem da seama despre această după trecerea de câteva
săptămâni (când exemplarul este tânăr puiandru).
b). De asemenea, se observă caracteristici fa formarea penei, după care vom putea departaja masculii de femele.
Astfel, la masculi nervura penei, către extremitatea sa, este uşor sucită înspre dreapta, în timp ce la femelă ea este
îndreptată spre stânga.
Adâncitura (şanţul) ce se observă în lungul tijei penei, pe partea posterioară este deosebită, de asemenea, la cele
două sexe.
c). La mascul este mai dezvoltată partea din faţă, în timp ce la femelă partea din spate este mai dezvoltată.
d). La puiul de porumbel care nu are încă pene, aspectul deschiderii cloacei va putea servi, de asemenea, un
criteriu sigur de cunoaştere a sexului.
La mascul, deschizătura orificiului este o tăietură transversală, buza superioară fiind mai dezvoltată, în timp
ce la femelă orificiul este rotunjit cu buza de jos mai dezvoltată.
e). Dacă avenrun porumbel oarecare ce zboară de câteva luni şi dacă-i daţi drumul în porumbărie, pe podea, astfel
ca să fie nevoit să zboare câţiva metri şi dacă după aterizarea lui pe podea va face câteva învârtituri în jurul său,
atunci acela va fi sigur un mascul. Dacă însă va ateriza, fără să facă nici o mişcare atunci este femelă.

5.

Grija fata de porumbeii tineri
Pe buna dreptate se zice ca tineretul reprezinta viitorul.Aceasta se poate spune si in columbofilie.Marii columbofili ai tuturor timpurilor au acordat o grija deosebita porumbeilor tineri.Si au perseverat an de an,spre a obtine serii de pui tot mai reusiti,cu calitati sportive superioare.Orice columbofil trebuie sa tinda spre a obtine,la tineretul reprodus,calitati morfologice deosebite,care sa fie urmate de rezultate tot mai bune la zbor.Aceste 2 deziderate sunt inseparabile.Pentru a realiza aceasta perfectiune,se impun anumite cerinte,pe care le vom analiza pe scurt mai jos.
Grija fata de porumbeii tineri incepe cu reproductia.Dupa o indelungata analiza,trebuie sa retinem cateva cupluri de reproducatori alesi dupa origine,rasa,performante de zbor,starea sanatatii si varsta.Aceasta este o garantie ca tineretul ce urmeaza a fi obtinut va avea o buna conformatie fizica,cat mai apropiata de standard,ca puterea de zbor si orientare,instinctual de reintoarcere la crescatorie vor fi dezvoltate,in mod corespunzator.

Urmeaza perioada cresterii tineretului,perioada in care porumbeii adulti(parintii) trebuie sa aiba o alimentatie completa si variata,cu vitamine,saruri minerale,si verdeata la discretie.De asemenea,se cere ca porumbeii adulti sa nu fie angajati in aceasta perioada la zboruri lungi.De aceea este bine sa reproducem numai din porumbeii dedicati lotului matca sau,daca ii vom angaja la zboruri,sa obtinem numai o serie de pui sau doua,cand porumbeii adulti se gasesc in perioada antrenamentelor.Urmeaza perioada separarii puilor,un moment important al columbiculturii,care insa nu este luat in seama de toti crescatorii.In ziua a 23-a si a 25-a,puii a caror crestere a decurs normal,sunt separati si dusi in voliera tineretului.Voliera v-a fi prevazuta numai cu odihnitoare tip rafturi sau alt gen,dar care sa nu le deformeze sternul si sa izoleze,pe cat posibil,tinerii intre ei.Aceasta separare are numai avantaje atat pentru porumbeii maturi ,cat si pentru tineret.Primii scapati de grija de a hrani,intra intr-o scurta perioada de refacere necesara in vederea cresterii noii serii de pui sau a zborurilor care vor urma.Dar cel mai mare avantaj este al tineretului.Cele doua-trei zile de la inceputul separarii,cand puii slabesc putin,fac ca osatura claviculei sa se inchida mult.In plus,puii zboara prin voliera ca niste copii jucausi,scapati de persecutia adultilor din voliera vecina.Ei invata sa manance,se pot alimenta si adapa,in voie.
Un avantaj si mai mare este acela ca pot fi eliberati din voliera dupa necesitati.Este stiut ca,in perioada zborului,maturii au nevoie de un antrenament zilnic,pe care il facem dimineata.Alti crescatori lasa porumbeii sa zboare si la camp.Daca nu i-am separa,puii ar fi antrenati prematur in zboruri prea grele pentru posibilitatile lor si s-ar pierde pui valorosi.
Dupa ce porumbeii adulti si-au facut zborul de dimineata timp de 15-20 de minute si apoi sunt chemati pentru mancare,sunt eliberati puii,care vor fi lasati in tot cursul diminetii liberi deoarece,la ei nu urmarim decat fortificarea organismului,ei avand nevoie de cat mai mult soare si aer.Apoi,catre amiaza inchidem puii si eliberam adultii pentru zborul de pranz.
Catre toamna-sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie-cand zborurile cu porumbei adulti sunt terminate,cand boxele sunt inchise si porumbeii sunt in plina naparlire,lucrurile se inverseaza:puii sunt eliberati prima data pentru zborurile de dimineata 15-30 de minute sau chiar mai mult iar adultii sunt retinuti in voliera.
Naparlirea la porumbei,deci si la tineret,are o foarte mare influenta asupra vietii,sanatatii,performantelor de zbor si reproductiei.Ea poate fi influentata in bine printr-o alimentatie specifica acestei perioade de asemenea,baie la 2-3 zile.Se spune ca concursul anului urmator este castigat sau pierdut in timpul naparlirii din anul precedent.Pentru ca naparlirea sa decurga in mod corespunzator,este necesar sa oprim cu desavarsire reproductia,iar zborurile de antrenament in jurul casei sau pe ruta de zbor nu vor fi incepute decat dupa o naparlire avansata.Pentru aceasta e bine sa retinem ca o naparlire normala se poate urmarii si vedea la porumbeii care s-au nascut inainte de 20 iunie;ea trebuie terminata pana la sfarsitul lui decembrie.La porumbeii tineri,naparlirea este diferita fata de cei batrani.Tineretul nascut intre 20 martie-20 iunie care este sanatos si bine intretinut,naparleste complet.Tineretul nascut in iulie si august naparleste complet,afara de cateva remige principale si a cozii.Tineretul nascut in toamna naparleste partial si majoritatea din el nu schimba nici o remige si nici o pana din coada.Puietul nascut mai tarziu va naparli tocmai in anul urmator.Acest puiet nu va fi cuprins nici la zbor si nici nu va fi folosit pentru reproductie.Iata de ce e necesar sa retinem numai prima si a doua serie de pui,din primavera.In fine in grija fata de tineret intervine si educatia pe care trebuie sa o facem in privinta zborurilor.Zburam sau nu zburam tineretul toamna?Problema controversata,care a dat nastere la numeroase dispute,dar se pare ca a fost definitiv rezolvata:Tineretul trebuie sa zboare in primul an de viata.Dar nu la distante mari concurand cu porumbeii adulti.O uzura timpurie este primejdioasa.Acesti porumbei nu mai sunt nici buni zburatori,nici buni reproducatori in anii urmatori,stiut fiind ca maturitatea deplina a porumbelului este atinsa al 3 ani.Dar tineretul are nevoie de o scoala si bune deprinderi se capata cu atat mai usor cu cat pasarea este mai tanara.Un viitor campion se formeaza de tanar.De aceea dupa 3-4 luni cand naparlirea este intr-un stadiu bun,cand puii zboara cu usurinta in jurul casei cel putin ? ora se pot incepe antrenamentele.Prima etapa se va efectua in grup,la o distanta de 2-5 km de crescatorie,pe linia de zbor obisnuita.Lansarea din cele 4 puncte cardinale este prematura si periculoasa.La fiecare 2-3 zile se majoreaza distanta la 5-10-15-20-50 km cu lansari in grup,apoi separate.Numai dupa aceste zboruri pregatitoare tineretul poate fi angajat la zborurile de filiala,care se fac saptamanal,la distante prestabilite.Scopul acestor zboruri este de a obisnui porumbelul cu cosul,cu lansarile in grup mare,de a fortifica porumbelul pentru anul urmator,de a dezvolta instinctul de orientare si reintoarcere la crescatorie,de a sesiza pe cei mai buni zburatori si de a elimina pe cei cu defecte.